Muzica bizantină se află într-o perioadă de «recuperare» a unui teritoriu uşor abandonat formalismului ultimelor decenii, dinamica acestei mişcări fiind caracterizată de învăţarea corectă si căutarea specificului cântului bizantin românesc, dar şi universal ortodox.
În acest context se înscrie demersul de organizare a Masterclass-ului de cânt bizantin, intens solicitat de către toţi cei implicaţi în fenomenul cântării bizantine – practicanţi şi cercetători.
Nevoia unei astfel de forme de învaţare corectă se resimte pe toate palierele – şcoli şi facultăţi de teologie, biserici şi mănăstiri cât şi în instituţii de învăţământ superior cu profil muzical, acesta fiind de fapt şi tabloul de participanţi vizat.
Masterclass-ul de cânt bizantin îşi are deschise cursurile pentru un număr de aproximativ 70 persoane, selectate prin impunerea unui nivel de cunostinţe avansat pentru eficientizarea predării.
Masterclass-ul de cânt bizantin este un eveniment în premieră naţională, aflat la prima ediţie şi care se bucură anul acesta de participarea profesorului Lycourgos Angelopoulos, personalitate de talie internatională, solicitat să conferenţieze si să concerteze atât în spaţiul european, cât şi cel de peste ocean (SUA).
Scopul principal al acestei manifestări este ca participanţii să-şi însuşească o mai largă viziune a interpretării corecte a muzicii bizantine româneşti şi greceşti.
Încă de la prima ediţie primind un răspuns afirmativ de la una din cele mai prestigioase personalităţi din domeniul muzicii bizantine, ne dorim permanentizarea acestui eveniment de marcă şi pentru faptul că iubitorii muzicii bizantine şi-au exprimat în nenumărate rânduri dorinţa de a avea invitaţi la Iaşi îndrumători de renume cum este profesorul Lycourgos Angelopoulos.
Lycourgos Angelopoulos
- biografie –
Lycourgos Angelopoulos s-a născut la Pirgos, Ileias, în 1941. A studiat dreptul la Universitatea din Atena şi muzica bizantină cu Simon Karas. Este Protopsalt al bisericii „Sfânta Irina” (prima catedrală din Atena) încă din 1982, unde a pus capăt sistemului greşit de predare al lui I. Sakellaridis prin reintegrarea Corurilor de muzică bizantină. Este fondatorul şi dirijorul Corului Bizantin Grec şi predă muzica bizantină la Conservatorul de Stat din Atena, Conservatoarele „F. Nakas” şi „N. Skalkotas”. Este Directorul Corului Bizantin al studenţilor din cadrul Conservatorului de Stat din Atena şi Preşedinte al Şcolilor de muzică bizantină din cadrul Arhiepiscopiilor Ileias, Rethymnis, Avlopotamou şi Fthiotidos. Deasemenea, colaborează cu Radioul National din Grecia în domeniul muzicii bizantine. Este implicat în proiecte de muzică contemporană (a interpretat numeroase lucrări ale compozitorilor M. Adamis, D. Terzakis, John Taverner, K. Sfetsas, G. Kyriakakis şi alţii) şi este membru al echipei de cercetători condusă de Marcel Peres, echipă ce studiază muzica veche din Occident şi legăturile ei cu muzica bizantină. Este Preşedintele Centrului de cercetare al muzicii contemporane din 2005 membru fondator al Fundaţiei Culturale Balcanice „Harta lui Riga”. Între 1998 şi 2007 a fost membru al Comitetului Artistic din cadrul Ministerul Naţional al Educaţiei şi Religiei, şi responsabil cu activitatea şcolilor de muzică din Grecia. A făcut imprimări în Franţa de muzică bizantină, creştină timpurie, ambroziană şi muzică veche occidentală.
În 1994, Sanstitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol i-a acordat titlul de Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol. A fost deasemenea onorat cu titluri de către vrednicul de pomenire Diodoros, Patriarh al Ierusalimului, de către Biserica Ortodoxă din Finlanda, de către Nikodemos, Mitropolit de Patras, Ambrosios, Mitropolit de Paronaxias, Ambrosios, Mitropolit de Karpathos şi Kassos, Panteleimon, Mitropolit de Veria, Naoussa şi Kampanias, Eirinaios, Mitropolit de Kisamos şi Selino, şi Nikolaos, Mitropolit de Fthiotida.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia şi-a exprimat gratitudinea faţă de domnia sa, decorându-l cu ordinul Sfântului Apostol Pavel în 2006, în timp ce Preşedintele Republicii Elene, Konstantinos Stephanopoulos i-a acordat onorabila distincţie a Crucii de Argint a Ordinului Phoenix în 2004.
A scris numeroase articole de muzică bizantină, iar cartea domniei sale, Les voix de Byzance, a fost publicată în 2005 în Franţa.
Corul Bizantin Grec.
A fost înfiinţat în 1977 de către Lycourgos Angelopoulos şi asociaţii săi. Scopul principal al corului în reprezintă studierea şi interpretarea muzicii bizantine, în forma în care a ajuns ea până în zilele noastre prin intermediul tradiţiei orale şi scrise. În cei 30 de ani de activitate, corul a susţinut peste 1000 de concerte şi numeroase evenimente liturgice şi alte reprezentaţii în Grecia, Europa (în peste 31 de ţări), Asia, America şi Africa. Printre aceste evenimente se numără şi slujbe de la Sfânta Mănăstire din Sinai (1983), Cologne (1983), Sfânta Mănăstire a Marii Peşteri (1987), Sfânta Mănăstire Vatopedi (1992), Catedrala „Sfântul Dimitrie” din Tesalonic (1993), Sfânta Mănăstire istorică din Arkadi (2000) şi din Krakovia (2000), multe dintre acestea fiind difuzate prin radio.
Anul 2000 a însenat în special participarea Corului la Sfânta Liturghie Pan-Ortodoxă oficiată de Naşterea Domnului la Betleem cu ocazia împlinirii a 2000 de creştinism. În iunie 2002, Corul a participat la un alt eveniment istoric de renume, Sfânta Liturghie ce a fost oficiată pentru prima dată (după căderea Constantinopolului) în biserica „Sfântul Apolinarie”din Ravenna (secolul al VI-lea) de către un patriarh ortodox (în persoana Sanctităţii Sale, Bartolomeu I).
Corul a făcut numeroase înregistrări la cele mai mari studiouri de radio şi televiziune din Europa. A participat la prima interpretare a lucrării de muzică contemporană intitulată Rodanon de Michalis Adamis (lucrare inedită, premiată la concursuri internaţionale), dar şi la interpretări ale extractelor de muzică antică grecească şi creştină timpurie din slujba Celor trei tineri din cuptor, transcrisă şi reintergrată de acelaşi M. Adamis.
În 1990, Corul a început imprimarea şi publicarea lucrărilor Marelui Maistor, Sfântul Ioan Cucuzel, proiect ce a putut fi realizat cu sprijinul Fundaţiei „Alexandros Onnasis” care a finanţat două burse pentru doi membri ai corului, Konstantinos Angelidis şi Giorgos Konstantinou.
A participat în cadrul festivalurilor din Atena şi Epidavros şi a susţinut concerte an de an între 1989 şi 1991 la teatrul antic grecesc din Epidavros. În 1991, Corul avea să concerteze pentru prima dată în Palatul Muzicii din Atena în 1991, având numeroase reprezentaţii din 1995 până astăzi. În cadrul expoziţiei „Măreţia Bizanţului”, Corul Bizantin Grec avea să susţină 3 concerte la metropolitan Museum of Art din New York, în 1997. În ianuarie 1998, a participat la evenimentul intitulat „Grecia în Britania” cu un concert dat în Queen Elizabeth Hall din Londra. În mai 2001, la iniţiativa profesorului Alexander Lingas, Corul a cântat în premieră absolută slujba antică Canto Vespers la Orford (transcrise şi refăcute de Alexander Lingas şi Ioannis Arvanitis). În august 2001, pentru a V-a oară consecutiv, Corul avea să dea concertul official în cadrul Congresului de Studii Bizantine din Paris împreună cu Ansamblul Organum.
Încă din 1993, Corul Bizantin Grec a înregistrat 9 CD-uri în Franţa şi Grecia, peste 30 de casete şi cărţile Ioan Cucuzel-opere selectate, Teoria şi practica Muzicii Bisericeşti, de Giorgos Konstantinou, Antologia de Petru Efesiu şi Importanţa cercetărilor şi predării lui Simon Karas cu privire la indicarea şi transcrierea lucrării semnelor de expresie de Lycourgos Angelopoulos.

foarte tare! sa-i dea Dumnezeu sanatate si putere pentru a continua ascensiunea spre inaltele culmi ale muzicii de traditie bizantina.